DESPRE FILOSOFIA...

PSEUDOBIOGRAFIE
A fost o vreme cînd „fluviul Volga mi-a curs / prin toate venele // tinereţelor // mele / oficiale, dar de fiecare / dată se revărsa, / din matca // preconştientului, / blestematul rîu // Prut: / pitit în dreptul “liniei inimii” // din / palma mea stîngă // - ca o lamă de / baionetă a sorţii” („Curriculum Vitae Cosmogonic & Cultural, brevetat chiromantic”). După aceasta, „am băut însetat din Rîul uitării Lete, / şi din Mnemosina – rîul Memoriei eterne, / unde l-am întîlnit // pe alter ego-ul Tiresias:  dar el nu / m-a recunoscut // în nici unul / dintre fluviile Lumii / geologice ...”.
De atunci, „mi-e prieten Cuvîntul, dar răspundem // la nume şi sorţi diferite” („Circum-stanţe ateniene”), conștient fiind de un Adevăr implacabil: „condamnat deja să port dintotdeauna, / în trupul // meu trecător, funcţiile // estetice şi // valoarea structuratoare // a cezurii...”, „Curriculum Vitae Prosodic”.

METODĂ

Sunt profund convins că, luînd în calcul marjele de eroare estetică, esenţa „exerciţiului artistic” e reductibilă la revolta totală (sau absolută). Așa cum susține textul de incipit din volumul meu de debut: „Ochiul de veghe / cui mă vede?!?/ Ehei, mă vede / gîndului – / grániţa Cuvîntului / d ă r î m î n d u - Mi - O ...”, „Exodul (după un Dumnezeu necunoscut)”. Or, în urma Juliei Kristeva, şi pentru mine „revolta” înseamnă:
↗  transgresarea interdicţiilor (suprarealistul Louis Aragon);
↗  obsesie repetitivă (existenţialistul Jean Paul Sartre);
↗  re-plasare ludică, substituire combinativă (teoriticianul „scriiturii” Roland Barthes).

Doar că, la aceste trei dimensiuni, aş mai adăuga şi o a patra – eresul arhetipal. Iată o posibilă „definiţie a  heterotopiei archetipale” pe care continui să o respect: „acolo unde metafora des-fiinţează / ordinea raţionalului, / archetipalul meu asigură / reversibilitatea spiritului dinspre / hotarul lui palpabil / spre cel / imaginar” („Ars Heterotopica Archetipalia”). Așa cum e și acest „Curriculum Vitae Karmic”: „Înnod firul călăuzitor / în samsara / albastră a re-în-carnării: / oameni albaştri // metafizici, / bîndu-şi, din pahare / cu margini / albaştre, spleen-ul terestru;/ Diluviul și Fulgerul, / albastre // primordial întotdeauna; / Durerea și / Extazul, deopotrivă // albastre / ca o pictură de Voroneţ / Lumina / albastră în care // am aşteptat, / răbdător, toate culorile / de kaïros // ale naşterilor imposibile ... /  Şi, mai ales, niciodată  / Verdele // albastru / al ierbii ...”.

DESPRE VALABILITATEA ARTISTICĂ

„Cum să recunoşti realismul escatologic / imbatabil? Detalii cît mai abundente / surprinzînd  portretul  guraliv – dar cu final / fericit – al Şaherezadei,  şi nici măcar un Cuvînt / despre filozofia / practică a lui Platon, / ca pregătire temeinică pentru aterizarea lină / în tărîmurile / intangibile de Dincolo ...” sunt doar câteva dintre „Argumente pentru un scriitor începător” care rămîn valabile, dacă nu chiar exacerbate, în propriul „Curriculum Vitae Abisal”: „Cum să răspund deplin, / la toate aceste alterităţi – / cu singurul nume / pe care îl / port în inimă?”.

Astfel că pentru mine a scrie presupune, cel puţin, alte trei angajamente pe care ţin să le urmez cu tot dinadinsul:
↗ să combat „feţele” hidoase (fie moral-filosofice, social-politice ori pecuniar-economice) ale preconştientului-temniţă”;
↗  să testez „scenariile” (ergo: „vieţile”) la care − din cine ştie ce motive străine mie − nu voi putea să am acces vreodată, inclusiv cele interzise de anturajul cultural & geopolitic;
↗  să-mi complementez, maximum posibil, restricţiile sorţii (predestinate) cu şansele destinului (promis)!

RISCURI

La prima vedere, poemul de mai jos ar putea fi catalogat drept „Ars Poetica” dacă nu ar fi, mai curînd, o avertizare foarte serioasă despre nocivitatea scrierii & lecturii.  Pentru că, așa cum descopeream în cel de-al doilea meu volum liric, „nu știi încă poemul care te va supraviețui” („Omnes vulnerant, Ultima necat”). Așadar,

consumul-excesiv-de-frumusețe
poate dăuna grav sănătății-din-trupul-cu-literatură

excedat de șansele alterității

ataci metafora direct
pe înălțimea savuroasă a curajului
deformat cu gîndul la frumusețea
ideală. Puțin imoral pe alocuri un bestiar fabulos

îi ține la distanță intrarea
în marea ei ilegalitate
estetică
suficient de abuziv

poezia dezlănțuită în ritual poate îngrășa
imaginația artistului
pînă la dimensiunile unui porc îndopat periodic
să atingă 365 de kg
doar pentru consumul intern al Crăciunului
voi îngurgita pluguri cu lame ruginite
din abundență

să deszăpezească
osînza de pe ochii cu celulită
ai acestui

poem obez de fericire